În perioada 12-13 aprilie 2019, Universitatea din București organizează conferința internațională Trends and Developments in Today’s Arabic, la care participă peste 40 de cercetători arabiști din universități europene, americane și arabe.

Conferința își propune să abordeze limba arabă literară contemporană dintr-o perspectivă dinamică, menită a reliefa cu precădere evoluții având drept rezultat relativizarea sau maleabilizarea de facto a normelor limbii pe diverse paliere – morfologie, sintaxă, lexic. Nu lipsesc, totodată, contribuții care au drept obiectiv studierea problemelor de didactică a limbii arabe în diferitele medii și contexte în care aceasta este predată și studiată, acestora adăugându-li-se, de asemenea, comunicări care abordează modul în care resursele de expresivitate a limbii arabe literare sunt utilizate în texte contemporane aparținând literaturii artistice.

Conferința cuprinde un panel special la care participă doctoranzi ai Școlii de Limbi și Identități Culturale a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, sub coordonarea prof. dr. habil. George Grigore și se înscrie în tradiția manifestărilor academice internaționale organizate de școala de arabistică din România, cel mai recent eveniment de acest fel fiind organizat în septembrie 2017 sub titlul Geographies of Arab and Muslim Identity through the Eyes of Travelers.

Lucrările rezultate în urma conferințelor sunt publicate în revista Romano-Arabica, publicație anuală editată de Centrul de Studii Arabe al UB.

Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici.